Contactați-ne: (373) 22 221970

Cartea Verde

Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009

DIRECTIVA 2009/103/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI

din 16 septembrie 2009

privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi

(versiune codificata)

(Text cu relevanta pentru SEE)

PARLAMENTUL  EUROPEAN  ȘI CONSILIUL  UNIUNII  EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

având   în   vedere  avizul  Comitetului  Economic  și    Social

European (1),

hotărând   în    conformitate  cu    procedura   prevăzută   la articolul 251  din tratat (2),

întrucât:

(1)      Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24  aprilie  1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de  răspundere civilă auto  și  introducerea obligației de  asigurare a  acestei  răspunderi (3),  a  doua Directivă  84/5/CEE  a   Consiliului  din  30   decembrie

1983   privind  apropierea  legislațiilor statelor   membre privind asigurarea de răspundere civilă  pentru  pagubele produse de autovehicule (4), a treia Directivă a Consiliului

90/232/CEE din 14  mai 1990  privind armonizarea  le­ gislației  statelor  membre  referitoare  la   asigurarea  de răspundere civilă pentru  pagubele  produse  de  autove­ hicule (5)    și   Directiva    2000/26/CE   a   Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apro­ pierea                 legislațiilor   statelor    membre referitoare             la asigurarea de  răspundere civilă auto  (a patra  directivă

(1)  JO C 224, 30.8.2008,  p. 39.

(2)  Avizul Parlamentului European din 21 octombrie 2008  (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia  Consiliului  din 13  iulie 2009.

(3)  JO L  103, 2.5.1972,  p.  1. (4)  JO L  8,  11.1.1984,  p. 17.

(5)  JO L  129, 19.5.1990,  p. 33.


privind  asigurarea auto) (6)  au  fost  modificate de  mai multe  ori  și  în  mod  substanțial (7).  Este  necesar, din motive de claritate și de eficiență, să se  codifice aceste patru directive, precum și Directiva 2005/14/CE a Parla­ mentului European și a  Consiliului din 11 mai 2005  de modificare   a                        Directivelor              72/166/CEE,        84/5/CEE,

88/357/CEE și 90/232/CEE și a Directivei  2000/26/CE a   Parlamentului  European   și   a    Consiliului  privind asigurarea de răspundere civilă  auto (8).

(2)      Asigurarea de răspundere civilă pentru circulația  autove­ hiculelor (asigurarea auto)  are  o  importanță  deosebită pentru   cetățenii  europeni,  fie  că  sunt   asigurați  sau victime             ale                unui        accident.               Aceasta prezintă,                de asemenea,  o  importanță   deosebită  în  cazul  întreprin­ derilor de asigurare,  deoarece reprezintă o mare parte a contractelor  de  asigurare generală încheiate în  Comu­ nitate.  De   asemenea,  asigurarea  auto  are  un  impact asupra  liberei circulații a  persoanelor și  a  vehiculelor. Întărirea  și  consolidarea  pieței  interne  a   asigurărilor auto  ar trebui, în consecință, să  reprezinte un  obiectiv fundamental al acțiunii  comunitare în  domeniul  servi­ ciilor financiare.

(3)      Fiecare stat membru ar trebui să adopte toate  măsurile utile  pentru   ca   răspunderea  civilă   pentru   pagubele produse de vehiculele care  staționează în mod obișnuit pe  teritoriul  său  să   fie  acoperită  printr-o  asigurare. Pagubele  acoperite    astfel,  precum   și   modurile   de încheiere  a   acestei  asigurări  sunt   stabilite  în  cadrul acestor  măsuri.

(4)      Pentru evitarea oricărei erori de interpretare a  prezentei directive și pentru facilitarea obținerii unei sume asigurate pentru  vehiculele care  au  o  plăcuță   de  înmatriculare temporară,    definiția         teritoriului   pe    care   vehiculul staționează  în  mod  obișnuit  ar  trebui  să  se  refere la teritoriul  statului din  care  vehiculul are  o  plăcuță  de înmatriculare,  fie   că    aceasta   este   permanentă   sau temporară.

(6)  JO L  181, 20.7.2000,  p.  65. (7)  A se vedea anexa I  partea A. (8)  JO L  149,  11.6.2005,  p. 14.

L  263/12                   RO                    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

(5)      Respectând criteriul general conform  căruia plăcuța  de înmatriculare stabilește teritoriul de  staționare  obișnuit al unui vehicul, ar trebui prevăzută o  dispoziție specială privitoare la accidentele cauzate de un vehicul care nu are plăcuță de înmatriculare sau  care are o plăcuță care nu corespunde sau nu mai  corespunde vehiculului în cauză. În  acest  caz  și   numai  pentru  soluționarea  cererii de despăgubire, teritoriul obișnuit de staționare a vehiculului ar  trebui  considerat teritoriul pe  care a  avut loc acci­ dentul.

(6)      O interzicere a controlului sistematic al asigurării  auto­ vehiculelor ar trebui să se aplice atât în cazul vehiculelor care își au locul obișnuit de staționare pe  teritoriul altui stat membru, cât și în cazul vehiculelor  care staționează în  mod  obișnuit  pe  teritoriul unei  țări  terțe, dar  care provin de pe teritoriul unui alt stat membru. Pot fi auto­ rizate  numai  controale   nesistematice, care  nu  au  un caracter  discriminatoriu și care sunt  efectuate în cadrul unui  control care nu vizează în mod exclusiv să verifice dacă vehiculul este asigurat.

(7)      Eliminarea verificărilor cărților verzi ale vehiculelor  care staționează în mod obișnuit într-un stat membru  și care intră  pe  teritoriul  altui  stat  membru  se  poate  realiza printr-o convenție încheiată între  birourile naționale ale asigurătorilor, prin care fiecare birou național garantează acordarea de despăgubiri în  conformitate cu dispozițiile legislației interne, în  cazul oricărei pagube sau vătămări care dă dreptul la  despăgubiri și care a fost cauzată pe teritoriul  său  de  unul  dintre  aceste vehicule, indiferent dacă este  asigurat sau nu.

(8)      O   asemenea  convenție  de  garantare  se  bazează   pe prezumția că toate vehiculele comunitare cu  motor care se  deplasează  pe  teritoriul  comunitar   beneficiază  de asigurare.  Legislația internă   a   fiecărui  stat   membru trebuie, prin  urmare, să  prevadă asigurarea obligatorie de   răspundere   civilă    pentru    pagube   produse   de vehicule, asigurare care  să fie valabilă pe întreg teritoriul comunitar.

(9)      Sistemul prevăzut în prezenta directivă poate fi extins  și asupra vehiculelor care staționează în mod  obișnuit pe teritoriul unei țări terțe și pentru care birourile naționale ale statelor membre au încheiat o  convenție similară.

(10)    Fiecare stat  membru  ar  trebui  să  poată  deroga de  la obligația generală de asigurare în ceea ce privește  vehi­ culele care aparțin anumitor persoane fizice sau  juridice, publice sau  private. În  cazul unui  accident  cauzat  de aceste  vehicule, statul  membru  care   prevede  această derogare ar  trebui  să  desemneze o  autoritate  sau  un organism  responsabil cu  despăgubirea victimelor acci­ dentelor  cauzate   într-un   alt  stat  membru.  Ar  trebui garantat  că  sunt  despăgubite corespunzător  nu  numai


victimele accidentelor cauzate de aceste vehicule în  stră­ inătate, ci și victimele accidentelor care au avut  loc în statul  membru  în  care  vehiculul staționează   în  mod obișnuit, fie că acestea au sau nu reședința  pe teritoriul acestui stat membru. Mai mult, statele membre ar trebui să asigure comunicarea către Comisie a listei persoanelor exonerate de  obligația  asigurării și  a  autorităților  sau organismelor   responsabile  cu  despăgubirea  victimelor accidentelor   cauzate  de   aceste  vehicule,  în   vederea publicării sale.

(11)    Fiecare stat  membru  ar  trebui  să  poată  deroga de  la obligația  generală  de   asigurare  în   ceea  ce   privește anumite tipuri de vehicule sau anumite  vehicule care au o plăcuță specială. În acest caz, celelalte state membre au dreptul de a solicita, la  intrarea vehiculului pe teritoriul lor, o carte verde valabilă sau un contract de asigurare la frontieră  pentru  a garanta despăgubirea victimelor acci­ dentelor cauzate de aceste vehicule pe teritoriul lor.  Cu toate  acestea, deoarece eliminarea controalelor la  fron­ tierele din interiorul Comunității implică  imposibilitatea de  a  verifica dacă vehiculele care  trec  frontierele sunt asigurate, despăgubirea   victimelor accidentelor cauzate în   străinătate  nu   poate   fi  garantată.  Ar  trebui,  de asemenea, să se  asigure despăgubirea corespunzătoare a victimelor   accidentelor cauzate  de  aceste  vehicule nu numai  în  străinătate, ci  și  în  statul  membru  în  care vehiculul  staționează  în  mod  obișnuit.  În  acest  scop, statele  membre  ar  trebui  să  trateze  în   același  mod victimele  accidentelor  cauzate  de   aceste  vehicule  și victimele accidentelor cauzate  de  vehicule neasigurate. Despăgubirea  victimelor   accidentelor  cauzate  de   un vehicul neasigurat ar  trebui efectuată de organismul de despăgubire din  statul membru în care a avut loc acci­ dentul.  Atunci  când organismul de despăgubire intervine în favoarea victimelor unui accident cauzat de un vehicul care beneficiază de derogare, acesta ar trebui să își poată invoca dreptul față  de  organismul statului  membru  în care  vehiculul staționează  în  mod   obișnuit.  După  o anumită  perioadă  de  aplicare a   acestei posibilități de derogare și ținând seama de  experiența acumulată prin aceasta,  Comisia  ar   trebui,   după   caz,   să   prezinte propuneri pentru  înlocuirea sau abrogarea sa.

(12)    Obligația statelor membre de a garanta ca suma asigurată să  nu   fie  mai  mică  decât  anumite   valori  minime constituie un element major pentru  protecția victimelor. Suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale ar trebui calculată astfel încât  să  despăgubească integral și echitabil toate victimele  care au suferit răni foarte grave, ținând seama în același timp de frecvența scăzută a acci­ dentelor  care  implică victime multiple  și  de  numărul scăzut de  accidente în care mai multe victime suferă de răni   foarte  grave  în  cursul  aceluiași  accident.  Suma minimă  asigurată  pentru   o   victimă  sau  pentru   un accident  ar  trebui  prevăzută.  Pentru  facilitarea   intro­ ducerii  acestor  sume   minime,  ar   trebui   stabilită  o perioadă de tranziție. Totuși, un termen  mai scurt decât această perioadă de tranziție ar  trebui prevăzut, în care statele  membre  ar  trebui  să  majoreze sumele minime astfel încât să atingă cel  puțin  jumătate  din  nivelurile prevăzute.

7.10.2009                RO                  Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/13

(13)    Pentru a evita devalorizarea sumei minime asigurate,  ar trebui prevăzută o clauză de revizuire periodică, utilizând ca bază indicele european al prețurilor de consum (IEPC) publicat de  Eurostat, în  conformitate  cu  Regulamentul  (CE) nr. 2494/95  al Consiliului din  23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (1). Este necesar de  asemenea să  fie prevăzute  normele  proce­ durale privind această  revizuire.

(14)    Sunt necesare dispoziții care să prevadă că un  organism va garanta că victima nu rămâne nedespăgubită, în cazul în  care  vehiculul care  a   provocat  accidentul nu  este asigurat sau  nu  este  identificat. Este important  să  se prevadă  că  victima   unui  asemenea accident  se  poate adresa direct  acestui organism, ca  un  prim  punct  de contact. Pe  de  altă parte,  ar  trebui  să  se dea statelor membre   posibilitatea  de   a   aplica  anumite   excepții limitate  în  ceea ce privește plata despăgubirii de către acest   organism  și  să  se  prevadă,  în  cazul  pagubelor materiale provocate de  un  vehicul neidentificat,  având în  vedere  riscurile  de  fraudă,  că   despăgubirea  unor astfel de pagube poate fi limitată  sau exclusă.

(15)    Este în interesul victimelor ca efectele anumitor clauze de excludere să  fie limitate la  relațiile între  asigurător  și persoana  care  poartă  răspunderea  pentru  accident. În cazul  vehiculelor  furate  sau   obținute   prin   violență, statele membre pot  prevedea,  cu toate acestea, că orga­ nismul  sus-menționat va interveni pentru  a  despăgubi victima.

(16)    Pentru a ușura sarcina financiară pe care o suportă acest organism,   statele   membre   pot    prevedea    aplicarea anumitor  franșize atunci când acesta oferă  despăgubiri pentru   pagubele   materiale   provocate    de   vehiculele furate sau obținute prin violență.

(17)    Opțiunea  de  a  limita  sau  de  a  exclude  despăgubirea legitimă a  victimelor pe  motivul că  vehiculul nu  este identificat  nu  ar  trebui să se  aplice atunci când orga­ nismul   de   despăgubire  a   plătit   despăgubiri  pentru vătămări   corporale    semnificative  în   cazul   oricărei victime  a  aceluiași   accident  în  care  au  fost  cauzate daune       materiale.   Statele   membre pot                prevedea rămânerea în  sarcina victimei care a  suferit  prejudicii materiale a  unei  franșize al  cărei nivel  maxim  să  fie egal cu limita stabilită de prezenta  directivă. Condițiile în care vătămările corporale sunt  considerate importante ar trebui stabilite în  conformitate cu legislația sau actele administrative ale  statului membru  în  care a  avut loc accidentul.    Pentru   stabilirea  acestor   condiții,   statul membru  poate  ține  seama, între  altele, de  faptul dacă vătămările au necesitat îngrijiri medicale spitalicești.

(18)    În cazul unui accident cauzat de un vehicul  neasigurat, organismul   care   despăgubește  victimele   accidentelor

(1)  JO L  257, 27.10.1995,  p. 1.


cauzate de vehicule neasigurate sau neidentificate are  o poziție mai bună decât victima la intentarea unei  acțiuni împotriva  părții  responsabile. În  consecință,  ar  trebui prevăzut că acest organism nu poate cere, pentru despă­ gubirea victimei, ca aceasta să arate  că  partea răspun­ zătoare nu poate sau refuză să  plătească.

(19)    În cazul unui litigiu între organismul sus-menționat și un asigurător de răspundere civilă, în legătură cu cine anume dintre  cei  doi  trebuie  să  despăgubească   victima  unui accident, statele membre, pentru a evita  orice întârziere în plata despăgubirii către victimă, ar trebui să vegheze ca una  dintre  aceste părți  să  fie  desemnată într-o  primă etapă să plătească  despăgubiri, până la soluționarea liti­ giului.

(20)    Victimelor accidentelor de circulație cauzate de  autove­ hicule  ar   trebui   să   li   se   garanteze  un   tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității.

(21)    Trebuie  să  se  acorde  membrilor  familiei   asiguratului, conducătorului  auto   sau  oricărei  alte   persoane  care poartă  răspunderea o  protecție  comparabilă cu  cea de care beneficiază alte terțe  victime, în orice caz în ceea ce privește vătămarea  corporală.

(22)    Vătămările  corporale și prejudiciile materiale suferite  de pietoni,   cicliști   și   alți   utilizatori    nemotorizați    ai drumurilor,  care constituie în  general „partea  slabă”  a unui accident, ar trebui să beneficieze de asigurarea obli­ gatorie  a  vehiculului  implicat  într-un  accident, atunci când  au  dreptul  la  o  despăgubire în  conformitate  cu dreptul civil  intern. Această dispoziție nu aduce atingere răspunderii   civile  ori   nivelului   despăgubirii    pentru daunele suferite într-un anumit accident,  determinate în conformitate cu legislația internă.

(23)    Extinderea  asigurării   la   toți   pasagerii   din    vehicul reprezintă un  rezultat remarcabil al legislației  existente. Acest obiectiv ar fi compromis, dacă legislația internă sau o  clauză  contractuală  dintr-o   poliță  de  asigurare  ar exclude din asigurare  pasagerii, deoarece știau sau ar fi trebuit  să știe că  șoferul vehiculului era sub  influența alcoolului sau  a  unui  drog  în  momentul  accidentului. Pasagerul   nu   este  în   mod   obișnuit   în   măsură   să evalueze    corect   gradul   de   intoxicare   a    șoferului. Obiectivul care urmărește descurajarea  persoanelor de a conduce sub influența alcoolului sau a unui drog nu este atins prin  reducerea sumei  asigurate oferite pasagerilor care sunt victime ale  accidentelor auto. Faptul că acești pasageri  beneficiază  de  asigurarea auto  obligatorie nu aduce  atingere răspunderii care le-ar putea fi imputată în temeiul legislației interne aplicabile ori nivelului despă­ gubirii pentru  daunele suferite într-un anumit  accident.

(24)    Toate polițele de asigurare auto obligatorie ar trebui  să

acopere întreg teritoriul  Comunității.

L  263/14                   RO             Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

(25)    Anumite    întreprinderi    de    asigurare    inserează   în contractele  de  asigurare  o   clauză  în  temeiul   căreia polița  este  anulată  dacă  vehiculul asigurat  rămâne  în afara statului membru de înmatriculare  peste o anumită perioadă. Această practică contravine principiului enunțat în prezenta directivă, în  conformitate cu care asigurarea auto obligatorie ar trebui să acopere, pe baza unei prime unice, întregul  teritoriu al Comunității. În consecință, ar trebui  să se  precizeze că asigurarea trebuie să rămână valabilă    pe   întreaga   durată   a   contractului,   fie   că vehiculul  rămâne  sau  nu  în  alt  stat  membru   într-o anumită  perioadă,  fără  a  aduce  atingere   obligațiilor impuse  de  legislațiile interne  ale   statelor  membre  în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor.

(26)    În  interesul asiguratului, fiecare poliță  de  asigurare  ar trebui  să  garanteze, în  schimbul unei  prime  unice  în fiecare stat membru, acoperirea impusă de  legea acestui stat sau acoperirea impusă de legislația  statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care aceasta din urmă este mai mare.

(27)    Ar  trebui luate măsuri pentru  facilitarea obținerii  unei asigurări care să acopere un  vehicul importat  dintr-un stat membru în altul, chiar dacă vehiculul  nu  este încă înmatriculat în  statul membru  de  destinație. Ar trebui acordată  o  derogare temporară  de  la  norma  generală care stabilește statul membru  în care se situează riscul. În  decursul  celor  treizeci   de  zile  următoare  livrării, punerii la dispoziție sau  expedierii vehiculului cumpără­ torului, statul membru  de destinație ar trebui considerat statul membru în  care se situează riscul.

(28)    Orice persoană care dorește să încheie un nou  contract de asigurare auto cu un alt asigurător ar  trebui să poată oferi evidența accidentelor și a  cererilor de despăgubire din polița precedentă. Asiguratul ar trebui să aibă dreptul de a solicita în  orice moment o atestare privind cererile de despăgubire sau absența lor, care au implicat vehiculul sau  vehiculele acoperite de  contractul de  asigurare  cel puțin în cursul ultimilor cinci ani ai relației contractuale. Întreprinderea de  asigurare sau un  organism desemnat eventual  de  un  stat  membru   pentru  furnizarea  unor servicii de  asigurare   obligatorii  sau  pentru  eliberarea unor  astfel de   atestări  ar  trebui  să  furnizeze  această atestare  asiguratului în  decurs de  cincisprezece zile de la  cerere.

(29)    Pentru a garanta întreaga protecție dorită victimelor acci­ dentelor auto, statele membre nu  ar trebui să  permită întreprinderilor de  asigurare să  opună  o  franșiză unei victime.

(30)    Dreptul  de  invocare a  contractului  de  asigurare și  de cerere  a   despăgubirii   direct   la   o   întreprindere   de asigurare         este                   foarte              important     pentru     protecția victimelor  accidentelor auto. Pentru facilitarea unei solu­ ționări  rapide și eficiente a  cererilor de despăgubire și pentru   evitarea,  pe   cât   posibil,  a   unor    proceduri judiciare costisitoare, un  drept  de   acțiune  directă  ar trebui  prevăzut  în  favoarea  societății de  asigurări care acoperă răspunderea  civilă  a  persoanei responsabile în cazul tuturor  victimelor accidentelor auto.

(31)    Pentru ca o  protecție adecvată să fie oferită  victimelor accidentelor auto, ar trebui să se aplice o  procedură de


prezentare  a  unei  „oferte de  despăgubire motivate”  în cazul oricărui accident care implică un astfel de  vehicul. Aceeași procedură ar trebui, de asemenea,  să  se aplice mutatis mutandis în  cazul  cererilor  de   despăgubire  a căror  soluționare  este  efectuată de  sistemul birourilor naționale de asigurare.

(32)    În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din  Regulamentul  (CE) nr.  44/2001   al  Consiliului din   22   decembrie  2000 privind competența judiciară,  recunoașterea și executarea hotărârilor  în  materie   civilă  și  comercială (1),   părțile vătămate pot intenta o acțiune în justiție împotriva asigu­ rătorului  răspunderii civile din  statul membru  pe  teri­ toriul  căruia își au domiciliul.

(33)    Sistemul de birouri care emit cartea verde permite  solu­ ționarea, fără dificultate, a cererii de  despăgubire  în țara de reședință a persoanei  vătămate,  chiar și în cazul în care  cealaltă persoană   este  originară  dintr-o  altă  țară europeană.

(34)    O persoană vătămată în urma unui accident rutier  care intră sub incidența prezentei directive și produs  într-un alt stat decât cel de reședință ar trebui să poată să invoce dreptul la despăgubire, în statul membru de reședință, în fața reprezentantului însărcinat cu  soluționarea cererilor de  despăgubire și desemnat,  pentru  statul respectiv, de către întreprinderea de asigurare a persoanei responsabile. Această soluție  permite repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată în afara statului membru de reședință, în  conformitate cu procedurile cu care aceasta este fami­ liarizată.

(35)    Acest apel la un reprezentant însărcinat cu  soluționarea cererilor de  despăgubire în  statul  membru  în  care are reședința persoana  vătămată  nu  influențează în  niciun fel dreptul material  aplicabil fiecărui caz în  speță, nici competențele  jurisdicționale.

(36)    Existența unui  drept  de  acțiune  directă  al   persoanei vătămate împotriva întreprinderii de  asigurare respective este un  complement logic al  desemnării unor  astfel de reprezentanți și, în plus,  ameliorează situația juridică a părților vătămate în  urma  unui  accident rutier produs în afara statului  lor  de reședință.

(37)    Se recomandă să se prevadă ca statul membru în  care este autorizată întreprinderea de asigurare să îi  impună acesteia să desemneze reprezentanți  însărcinați  cu solu­ ționarea cererilor de despăgubire  produse sau stabilite în celelalte state membre, care  vor aduna toate informațiile necesare în legătură cu  cererile de despăgubire rezultate din  acest tip  de  accidente și vor  lua măsurile  care se impun  pentru  soluționarea cererilor de despăgubire, în numele și  în contul întreprinderii de asigurare, inclusiv plata   despăgubirii. Acești  reprezentanți  însărcinați  cu soluționarea   cererilor   de   despăgubire  ar   trebui    să dispună  de  prerogative suficiente pentru  a  reprezenta întreprinderea de asigurări pe lângă  persoanele care au suferit un  prejudiciu în  urma  acestor accidente și, de asemenea,                 pentru               reprezentarea            întreprinderii        de asigurări  pe   lângă  autoritățile  naționale  –  inclusiv în fața  instanțelor, după caz, în măsura în care acest lucru este compatibil cu regulile de drept internațional  privat privind competența jurisdicțională.

(1)  JO L  12, 16.1.2001,  p. 1.

7.10.2009                RO            Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/15

(38)    Activitățile reprezentantului  însărcinat  cu   soluționarea cererilor  de  despăgubire  nu  sunt   suficiente pentru  a atrage   competența   instanțelor    statului   membru   de reședință al persoanei  vătămate  în  cazul în  care acest lucru nu  este  prevăzut prin  normele de drept  interna­ țional  privat  privind competența jurisdicțională.

(39)    Desemnarea  unor   reprezentanți   însărcinați  cu   solu­ ționarea cererilor de despăgubire ar trebui să  facă parte din   condițiile  de   inițiere  a   activității   de   asigurare prevăzută în clasa de asigurare 10  de  la  punctul A din anexa la prima Directivă  73/239/CEE a Consiliului din

24 iulie 1973  de coordonare a actelor cu putere de  lege și  actelor administrative privind inițierea și  exercitarea activității  de  asigurare generală directă (1),  cu  excepția răspunderii civile a transportatorului  și a condițiilor de desfășurare  a  acestei  activități.   În  consecință,  această condiție ar trebui să fie  acoperită prin autorizația admi­ nistrativă unică,  eliberată de autoritățile statului membru în care are sediul social întreprinderea de asigurare, astfel

cum se definește în titlul II  din Directiva 92/49/CEE  a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală            directă   și             de           modificare   a      Directivelor

73/239/CEE  și  88/357/CEE  (a  treia  directivă   privind

„asigurarea generală”) (2).  Această condiție ar  trebui,  de asemenea,  să se aplice întreprinderilor de  asigurare cu sediul  social  aflat  în   afara   Comunității   și  care  au obținut   autorizația   pentru   a   desfășura  activități  de asigurare pe teritoriul  unui  stat membru al Comunității.

(40)    Pe lângă garantarea faptului că întreprinderea de asigurare are  un  reprezentant în statul de reședință  al persoanei vătămate,  trebuie  garantat   dreptul   specific  al   părții vătămate de a  obține soluționarea  litigiului în  cel mai scurt timp. În consecință,  legislațiile interne ar trebui să prevadă sancțiuni financiare eficiente și sistematice cores­ punzătoare sau sancțiuni administrative echivalente, cum ar fi somațiile însoțite de amenzi administrative, obligația de  a prezenta regulat un raport autorităților  însărcinate cu supravegherea, controalele la fața  locului, publicările atât   în   monitorul   oficial   național,  cât  și  în   presă, suspendarea              activităților                         întreprinderii (interzicerea încheierii unor contracte  noi pe parcursul unei anumite perioade), desemnarea  unui reprezentant special al auto­ rităților de supraveghere, însărcinat cu verificarea confor­ mității operațiunilor întreprinderii cu legislația în materie de asigurări, retragerea autorizației pentru această clasă de activitate, sancțiunile aplicabile personalului de conducere și administrativ responsabil, diferitele sancțiuni enumerate mai  sus  putând  fi aplicate  împotriva întreprinderii de asigurare  în  cazul  în   care  aceasta sau  reprezentantul acesteia nu  și-ar   îndeplini  obligația  de  a  prezenta  o ofertă  de  despăgubire într-un  termen  rezonabil. Acest fapt nu  ar trebui să aducă atingere aplicării oricărei alte măsuri considerate corespunzătoare, mai ales în  temeiul legii aplicabile în  materie  de  supraveghere.   Cu  toate acestea, răspunderea și  prejudiciul suferit  nu  ar  trebui să  fie supuse  contestației, pentru  ca  întreprinderea de asigurare   să   poată   prezenta   o   ofertă  justificată  în termenele prescrise. Oferta de  despăgubire justificată ar trebui să fie făcută în scris  și să conțină elementele pe baza cărora au fost  evaluate răspunderea și prejudiciul.

(1)  JO L  228, 16.8.1973,  p. 3.


(41)    Este necesar să se prevadă, în afara acestor sancțiuni,  o dispoziție potrivit căreia, în cazul în care oferta nu a fost prezentată   în   termenele  prevăzute,   să   se   perceapă dobânzi asupra valorii despăgubirii oferite de către între­ prinderea de  asigurare sau acordată de  către judecător persoanei vătămate. În  cazul  în  care  există în  statele membre norme  care prevăd  aplicarea unor  dobânzi de întârziere, dispoziția de   mai  sus  ar  putea  fi  pusă  în practică printr-o  trimitere la aceste norme.

(42)    Părțile vătămate în urma accidentelor rutiere  întâmpină câteodată dificultăți legate de cunoașterea denumirii între­ prinderii de asigurare care acoperă  răspunderea civilă ce decurge din circulația unui  autovehicul implicat într-un accident.

(43)    În interesul acestor părți vătămate, este necesar ca statele membre  să  creeze  organisme  de  informare   pentru  a garanta că aceste informații privind orice  accident care implică  un   autovehicul  sunt   disponibile  în  termene optime.          Organismele    de                informare   ar         trebui    să comunice  de   asemenea  părților   vătămate  informații despre           reprezentanții                însărcinați          cu   soluționarea cererilor   de    despăgubire.   Este    necesar    ca   aceste organisme să coopereze între  ele  și să răspundă rapid cererilor de informare  privind reprezentanții însărcinați cu  soluționarea  cererilor de  despăgubire,  care  le  sunt adresate de  către  organismele de  informare  situate în alte  state   membre.  Ar  trebui  de  asemenea ca  aceste organisme să  strângă  informații  cu  privire la  data  la care acoperirea asigurării ia efectiv sfârșit, și nu la  data de expirare a valabilității inițiale a poliței, în cazul în care perioada contractului este prelungită în  absența  rezilierii.

(44)    Este necesar să se prevadă o dispoziție specială  privind vehiculele  (ca   acelea  ale   administrației  și    armatei) exonerate   de   obligația   de   a   fi    acoperite    printr-o asigurare de răspundere civilă.

(45)    Persoana vătămată poate  avea un  interes legitim să  fie informată asupra identității proprietarului, conducătorului obișnuit  sau  deținătorului  declarat   al   vehiculului, de exemplu, în cazul în care aceasta nu poate obține despă­ gubirea decât de la aceste persoane, din cauza faptului că vehiculul nu este  asigurat valabil sau a faptului că preju­ diciul  depășește  suma  asigurată;  în  aceste cazuri  este posibilă furnizarea acestor informații.

(46)    Anumite date comunicate, cum ar fi numele și  adresa proprietarului sau conducătorului obișnuit al  vehiculului și numărul poliței de asigurare sau  numărul de înmatri­ culare al vehiculului, sunt  date  cu caracter personal în sensul Directivei 95/46/CE a  Parlamentului European și a Consiliului din 24  octombrie 1995  privind protecția persoanelor fizice  în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter  personal și libera circulație a acestor date (3). Prelucrarea acestor  date,  necesară  pentru  aducerea   la îndeplinire  a  prezentei  directive, ar  trebui  de   acum înainte  să  fie în  conformitate  cu  dispozițiile  de  drept intern              adoptate    în    aplicarea    Directivei    95/46/CE. Numele și adresa  conducătorului obișnuit nu trebuie să fie comunicate  decât în cazul în care legislațiile  interne prevăd acest  lucru.

(2)  JO L  228, 11.8.1992,  p. 1.                                                                       (3)  JO L  281, 23.11.1995,  p. 31.

L  263/16                   RO          Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

(47)    Pentru a garanta că persoana vătămată nu  rămâne  fără despăgubirea la care are dreptul, este necesar să se stabi­ lească un organism de despăgubire căruia să  i se poată adresa în cazul în care întreprinderea de  asigurare nu a desemnat un reprezentant, întârzie în  mod vădit despă­ gubirea sau  nu  poate  fi  identificată. Intervenția orga­ nismului  de   despăgubire  ar  trebui  să  fie  limitată  la cazuri    particulare   rare   în    care   întreprinderea   de asigurare  nu  a  putut  să își îndeplinească obligațiile  în ciuda efectului descurajator al eventualelor  sancțiuni.

(48)    Organismul  de  despăgubire  are  rolul  de  a   soluționa cererile de despăgubire în ceea ce privește orice prejudiciu suferit de persoana vătămată, numai în cazuri care pot fi determinate  în  mod   obiectiv  și,   prin   urmare,  acest organism ar  trebui să se  limiteze  la a  verifica dacă o ofertă  de  despăgubire   a  fost  prezentată  în  termenul prevăzut și în  conformitate cu procedurile stabilite, fără a se  pronunța asupra fondului.

(49)    Persoanele juridice care,  în  conformitate  cu  legea,   se subrogă   în   drepturile   persoanei   vătămate    față   de persoana responsabilă de accident sau  împotriva între­ prinderii  de  asigurare  a   acesteia   din   urmă   (ca,  de exemplu,  alte întreprinderi de  asigurare sau organisme de  asistență  socială)   nu  ar   trebui  să  fie  abilitate  să prezinte o cerere similară  organismului de despăgubire.

(50)    Este indicat ca organismul de despăgubire să  beneficieze de un drept de subrogație în măsura în care a despăgubit persoana vătămată. Pentru a facilita acțiunea sa împotriva întreprinderii de asigurare care  nu a desemnat un repre­ zentant sau care a întârziat  în mod vădit despăgubirea, organismul de despăgubire din țara persoanei vătămate ar trebui  să   beneficieze de  asemenea  de  un   drept  de rambursare automată însoțit de subrogația în  drepturile persoanei vătămate a  organismului de  despăgubire din statul  în  care este stabilită  întreprinderea de  asigurare. Acest organism este cel  mai indicat pentru  a angaja o acțiune în regres  împotriva întreprinderii de asigurare.

(51)    Chiar în cazul în care statele membre atribuie un caracter subsidiar cererii adresate organismului de  despăgubire, este necesar să se excludă obligația  persoanei vătămate de a-și prezenta cererea de despăgubire persoanei respon­ sabile de accident  înainte de a o prezenta organismului de despăgubire.  Persoana vătămată ar trebui să aibă, în acest caz, cel  puțin aceleași posibilități ca în cazul unei cereri  făcute fondului de garantare.

(52)    Funcționarea acestui sistem poate fi asigurată  printr-un acord încheiat între organismele de  despăgubire stabilite sau autorizate de către statele  membre, acord care să le definească               sarcinile,                obligațiile              și             modalitățile               de rambursare.

(53)    În cazul în care întreprinderea de asigurare a  vehiculului nu poate fi identificată, trebuie prevăzut că debitorul final al  sumei  care trebuie  vărsată  persoanei  vătămate  este


fondul  de  garantare prevăzut  pentru  acest scop,  situat în  statul  membru  în  care vehiculul neasigurat  a  cărui circulație  a  provocat  accidentul   staționează   în   mod obișnuit. În  cazul în  care  identificarea vehiculului este imposibilă, ar  trebui   prevăzut  că  debitorul  final  este fondul de  garantare  prevăzut  pentru  acest scop, situat în statul  membru în care s-a produs accidentul.

(54)    Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere  obliga­ țiilor statelor membre privind termenele de  transpunere în dreptul intern și de aplicare a  directivelor menționate în anexa I partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: CAPITOLUL  1

DISPOZIȚII  GENERALE

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei directive se înțelege prin:

1.  „vehicul”:  orice vehicul cu motor  destinat transportului  pe uscat și acționat în mod mecanic, dar care nu se  deplasează pe șine, inclusiv remorci, chiar și necuplate;

2.  „persoană vătămată”: orice persoană îndreptățită să primească

despăgubire pentru un prejudiciu provocat de  vehicule;

3.  „birou național al asigurătorilor”:  o organizație  profesională

constituită  în  conformitate  cu  Recomandarea  nr.  5   din

25  ianuarie 1949  de Subcomitetul pentru  transport  rutier al   Comitetului  pentru   transport   pe   uscat    din    cadrul

Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor

Unite și care reunește întreprinderile de asigurare care  sunt autorizate într-un stat să practice activitatea de  asigurare de răspundere  civilă pentru  pagube  produse  de  vehicule cu motor;

4.  „teritoriul în care staționează în mod obișnuit vehiculul”:

(a) teritoriul  statului de  unde  vehiculul are  o  plăcuță  de înmatriculare,  fie   că   aceasta   este   permanentă    sau temporară;  sau

(b) în  cazurile în  care nu  există înmatriculare pentru  un anumit  tip  de  vehicul, dar  vehiculul are  un  tichet  de asigurare sau un semn distinctiv similar plăcuței de înma­ triculare, teritoriul statului în care s-a  eliberat tichetul de asigurare sau semnul respectiv;  sau

(c) în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule  nu există placă de înmatriculare, tichet de asigurare  și nici vreun  semn  distinctiv, teritoriul  statului  în   care  deți­ nătorul vehiculului este rezident  permanent;  sau

7.10.2009                RO          Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/17

(d) în cazul în care vehiculul nu are plăcuță de înmatriculare sau  are  o  plăcuță  care  nu   corespunde   sau  nu  mai corespunde  cu   vehiculul   și   a   fost  implicat  într-un accident, teritoriul  statului în care a avut loc accidentul, cu  scopul  de   a  soluționa  cererea  de  despăgubire  în conformitate  cu articolul 2 litera (a) sau cu articolul 10;

5.  „carte verde”:  certificat internațional de asigurare eliberat  în numele   unui   birou  național  în  conformitate  cu   Reco­ mandarea  nr.  5  din  25  ianuarie  1949   de   Subcomitetul pentru  transport  rutier al Comitetului  pentru  transport  pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Orga­ nizației Națiunilor Unite;

6.  „întreprindere de  asigurare”:  o  întreprindere care a  primit autorizația administrativă în conformitate cu  articolul 6 sau cu articolul 23 alineatul (2) din Directiva  73/239/CEE;

7.  „unitate”:   sediul  social, agenția  sau  sucursala  unei   între­ prinderi  de  asigurare, în  conformitate  cu   definiția de  la articolul 2  litera (c) din  a  doua  Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22  iunie 1988  de coordonare a actelor cu putere  de  lege și actelor  administrative privind asigurarea generală directă, de  stabilire a dispozițiilor destinate să faci­ liteze exercitarea  efectivă a libertății de a presta servicii (1).

Articolul 2

Domeniul  de aplicare

Dispozițiile articolelor 4,  6,  7  și 8  se aplică vehiculelor  care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statelor  membre:

(a) după încheierea unei convenții între birourile naționale  ale asigurătorilor prin care fiecare birou național  garantează, în concordanță   cu   prevederile  legislației    sale   interne   în domeniul  asigurărilor obligatorii,  soluționarea cererilor de despăgubire rezultate  în  urma  accidentelor provocate  pe teritoriul său de vehicule  care  staționează în mod obișnuit pe  teritoriul  altui   stat   membru,  indiferent  dacă  aceste vehicule sunt  asigurate sau nu;

(b) de  la data stabilită de  către Comisie după  ce aceasta,  în strânsă  cooperare  cu  statele  membre,  s-a  asigurat   că  o asemenea convenție a fost încheiată;

(c) pe durata acestei convenții.

Articolul 3

Obligația de asigurare a  vehiculelor

În conformitate cu dispozițiile articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că  răspunderea

(1)  JO L  172, 4.7.1988, p. 1.


civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin  asigurare.

Măsurile menționate  la  primul  paragraf stabilesc   prejudiciile acoperite de asigurare, precum și termenii și condițiile asigurării.

Fiecare stat  membru  ia  toate  măsurile  necesare pentru  a  se asigura că prin contractul de asigurare sunt acoperite și  urmă­ toarele:

(a) prejudiciile cauzate  pe  teritoriul  altor  state  membre,   în conformitate cu legislația în vigoare în acele state;

(b) prejudiciile suferite  de  resortisanții  statelor  membre   în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în  care se  aplică  tratatul,  în  cazul  în  care  nu  există   un  birou național  al  asigurătorilor  pentru   teritoriul   traversat;  în acest caz, paguba sau vătămarea se despăgubește în confor­ mitate cu legislația internă  privind asigurarea obligatorie în vigoare în statul  membru pe teritoriul căruia staționează în mod obișnuit  vehiculul.

Asigurarea prevăzută la primul paragraf acoperă în mod  obli­

gatoriu prejudiciile materiale și vătămările  corporale.

Articolul 4

Controale privind  asigurarea

Nici un stat membru nu va controla asigurarea de  răspundere civilă a vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unui alt stat membru sau care  staționează în mod obișnuit pe teritoriul unei țări terțe și  intră pe teritoriul său de pe teritoriul unui alt stat membru.  Cu toate acestea, un stat membru poate efectua controale  nesistematice ale acestei asigurări, cu condiția să nu fie discriminatorii și să aibă loc în cadrul controalelor care nu  urmăresc exclusiv verificarea asigurării menționate anterior.

Articolul 5

Derogare de la obligația de asigurare a  vehiculelor

(1)      Un stat membru poate deroga de la dispozițiile articolului

3  cu privire la anumite persoane fizice sau juridice, de  drept public sau de drept privat, a căror listă se întocmește  de către statul  interesat  și  se  comunică  celorlalte  state   membre  și Comisiei.

În acest caz, statul membru  care prevede această derogare  ia măsurile  corespunzătoare pentru  a  asigura plata  despăgubirii pentru  prejudiciile cauzate  pe  teritoriul  său   și   pe  teritoriul altor state membre de vehiculele care  aparțin acestor persoane.

L  263/18                   RO            Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

Acesta desemnează, în special, autoritatea sau organismul  din țara în care s-a produs prejudiciul, însărcinat cu  despăgubirea părților vătămate, în conformitate cu legislația statului respectiv, în cazurile în care articolul 2 litera (a) nu  este aplicabil.

Comisiei îi este comunicată de  către statul membru  lista  cu persoanele exonerate de obligația de asigurare și cu  autoritățile sau organismele însărcinate cu despăgubirea.

Comisia publică această  listă.

(2)      Fiecare stat membru poate deroga de la prevederile  arti­ colului 3,  în  ceea ce privește anumite tipuri de  vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuță specială;  lista acestor tipuri de vehicule sau a acestor vehicule se alcătuiește de către statul în cauză și se comunică celorlalte  state membre și Comisiei.

În  acest  caz,  fiecare stat  membru  se  asigură  că   vehiculele menționate la primul paragraf sunt  tratate în  același mod  ca vehiculele   pentru   care  nu   a   fost   îndeplinită  obligația  de asigurare prevăzută la articolul 3.

Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc  acci­ dentul poate  invoca, pe cale de consecință, un  drept  față de fondul  de  garantare  din  statul  membru  în  care  staționează vehiculul în mod obișnuit.

De  la 11  iunie 2010,  statele membre  transmit  Comisiei  un raport  privind  aplicarea și  asigurarea respectării   prezentului alineat.

După examinarea acestor rapoarte, Comisia prezintă, dacă  este cazul, propuneri de înlocuire sau de abrogare a acestei derogări.

Articolul 6

Birourile naționale ale  asigurătorilor

Fiecare stat membru se asigură că, în cazul producerii pe  teri­ toriul său a unui accident de către un vehicul care staționează în mod  obișnuit  pe  teritoriul  altui  stat  membru,  fără  a  aduce atingere obligațiilor menționate la  articolul 2  litera (a), biroul național al asigurătorilor obține  informații:

(a) cu privire la teritoriul în care staționează în mod  obișnuit vehiculul și la numărul de înmatriculare al  acestuia, dacă există;

(b) în măsura posibilului, cu privire la detaliile asigurării  vehi­ culului, înscrise în cartea verde care este în  posesia dețină­ torului  vehiculului, în  măsura  în  care  aceste detalii sunt solicitate de statul membru pe  teritoriul căruia staționează în mod obișnuit vehiculul.

De asemenea, fiecare stat membru se asigură că biroul comunică informațiile menționate la literele (a) și (b)  biroului național al asigurătorilor din statul pe teritoriul  căruia staționează în mod obișnuit vehiculul menționat la  primul paragraf.

CAPITOLUL  2

DISPOZIȚII  PRIVIND VEHICULELE  CARE ÎN MOD  OBIȘNUIT STAȚIONEAZĂ  PE TERITORIUL UNEI  ȚĂRI TERȚE

Articolul 7

Măsurile naționale privind vehiculele care în mod  obișnuit staționează pe teritoriul unei țări terțe

Fiecare stat membru adoptă toate măsurile necesare pentru  ca nici un  vehicul care în mod  obișnuit staționează pe  teritoriul unei țări terțe și care intră pe teritoriul în care se aplică tratatul să nu fie pus în circulație pe teritoriul său cu excepția cazului în care prejudiciile provocate de  acel  vehicul sunt  asigurate pe întreg teritoriul pe care se  aplică  tratatul, în conformitate cu cerințele fiecărei legislații  interne a statelor membre cu privire la asigurarea  obligatorie de răspundere civilă pentru  pagubele produse  de  vehicule.

Articolul 8

Documentația  privind  vehiculele  care  în  mod   obișnuit staționează pe teritoriul unei țări terțe

(1)      Orice vehicul care provine în mod  obișnuit de pe  teri­ toriul unei țări terțe, înainte de a intra pe teritoriul în  care se aplică tratatul, trebuie să prezinte fie o carte verde  valabilă, fie un certificat de asigurare încheiat la trecerea  frontierei, care să probeze  faptul că  vehiculul este asigurat  în  conformitate  cu articolul 7.

Cu toate acestea, vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unor țări terțe sunt considerate ca vehicule care provin în  mod  obișnuit  din  Comunitate, în  cazul în  care  birourile naționale  ale  tuturor  statelor  membre  garantează  individual, fiecare în  conformitate  cu  propriile  dispoziții legale privind asigurarea         obligatorie,  plata      despăgubirilor      prejudiciilor produse în  accidentele provocate pe teritoriul lor de astfel de vehicule.

(2)      După  ce  se  asigură,  în  strânsă  cooperare  cu   statele membre, că obligațiile din alineatul (1) al doilea  paragraf au fost  îndeplinite,  Comisia  stabilește  data  de   la   care  statele membre              nu           vor    mai    solicita   elaborarea    documentelor menționate la alineatul (1) primul paragraf,  precum și tipurile de vehicule care beneficiază de acest  regim.

CAPITOLUL  3

SUMELE MINIME ACOPERITE  DE ASIGURAREA OBLIGATORIE

Articolul 9

Sumele minime

(1)      Fără  a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai  mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care asigurarea menționată  la articolul 3 este obligatorie să fie de  minimum:

7.10.2009                RO           Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/19

(a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată  de

1 000 000  EUR pentru  o  victimă sau de 5 000 000  EUR pentru  o  cerere  de  despăgubire,  indiferent  de   numărul victimelor;

(b) în  cazul  pagubelor  materiale, 1 000 000  EUR pentru  o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor.

După caz, statele membre pot stabili o perioadă tranzitorie până cel târziu  11  iunie 2012,  în  decursul căreia sumele  minime asigurate sunt  adaptate sumelor prevăzute la  primul  paragraf.

Statele membre care stabilesc o astfel de perioadă de  tranziție informează Comisia cu privire la aceasta și indică durata acestei perioade.

Totuși, până la 11  decembrie 2009  statele membre  majorează sumele de garanție pentru a atinge cel puțin  jumătate din nive­ lurile prevăzute la primul paragraf.

(2)      Din cinci în cinci ani începând cu 11 iunie 2005  sau de la termenul perioadei de tranziție prevăzute la alineatul  (1) al doilea paragraf, sumele prevăzute  la  alineatul  respectiv sunt revizuite, în funcție de evoluția indicelui  european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2494/95.

Sumele sunt adaptate în mod automat. Acestea sunt majorate cu procentul de variație a IEPC pe perioada de referință, adică în cei cinci  ani  imediat  anteriori  revizuirii  menționate   la   primul paragraf și apoi rotunjite în sus la un multiplu de 10 000 EUR.

Comisia transmite sumele adaptate Parlamentului European  și Consiliului și se asigură că sunt publicate în Jurnalul  Oficial  al Uniunii  Europene.

CAPITOLUL  4

DESPĂGUBIREA   PREJUDICIILOR CAUZATE DE UN  VEHICUL NEIDENTIFICAT  SAU DE UN VEHICUL  PENTRU  CARE NU A FOST ÎNDEPLINITĂ  OBLIGAȚIA  DE ASIGURARE   PREVĂZUTĂ  LA  ARTICOLUL 3

Articolul 10

Organismul responsabil cu  despăgubirea

(1)      Fiecare  stat   membru   instituie   sau   autorizează    un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obli­ gației de  asigurare, a  pagubelor  materiale  sau  a  vătămărilor corporale  cauzate  de  un   vehicul   neidentificat  sau  de  un vehicul pentru care nu a fost  îndeplinită obligația de asigurare prevăzută la articolul 3.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a acorda intervenției acestui organism un caracter subsidiar sau nu  și nici dreptului acestora de a reglementa  regresul acestui organism  față  de  persoana  sau   persoanele   responsabile  de


accident și alți asigurători sau organisme de asigurări  sociale obligați să despăgubească victima pentru  același  accident. Cu toate  acestea, statele membre  nu  pot  autoriza  organismul să condiționeze plata despăgubirii de  dovedirea de către victimă, într-un  fel  sau  altul,  a   incapacității sau  refuzului  persoanei responsabile de a  plăti.

(2)      Victima poate, în orice caz, să se adreseze direct  orga­ nismului care, pe baza informațiilor furnizate la  cererea sa de către victimă, este obligat să îi dea un răspuns motivat cu privire la intervenția sa.

Cu toate acestea, statele membre pot exclude intervenția acestui organism în ceea ce privește persoanele care au  intrat de bună voie în vehiculul care a cauzat prejudiciul,  atunci când orga­ nismul  poate  dovedi  că  acestea  știau   că  vehiculul nu  este asigurat.

(3)      Statele membre pot limita sau exclude plata  despăgubirii de către organism în cazul unor pagube materiale cauzate de un vehicul neidentificat.

Cu toate acestea, atunci când organismul a plătit o despăgubire pentru vătămări corporale semnificative pentru  toate victimele aceluiași accident în care au fost cauzate pagube materiale de un vehicul  neidentificat, statele   membre  nu  pot   exclude  plata despăgubirii  daunelor   materiale pe  motivul  că  vehiculul nu este identificat. Cu  toate acestea, statele membre pot  prevedea o franșiză de  cel  mult 500  EUR care poate fi impusă victimei unor astfel  de daune materiale.

Condițiile în care vătămările corporale sunt considerate  semni­ ficative se stabilesc în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale statului membru  în  care  a  avut loc accidentul. În acest scop, statele membre pot  ține seama, între altele, de situația în care vătămările au  necesitat îngrijiri spita­ licești.

(4)      Fiecare stat membru aplică, pentru plata despăgubirii  de către organism, actele sale cu putere de lege și actele  adminis­ trative, fără a aduce atingere oricărei alte practici mai favorabile victimelor.

Articolul 11

Litigiile

În cazul unui litigiu între organismul menționat la articolul  10 alineatul (1)  și  asigurătorul de  răspundere civilă,  referitor la persoana   care   trebuie   să   despăgubească    victima,   statele membre  adoptă  măsurile  necesare,  pentru  desemnarea părții care  este  obligată  în  faza   incipientă  să  despăgubească,  fără întârziere, victima.

În cazul în care, în ultimă instanță, se decide că cealaltă parte ar fi trebuit să plătească integral sau parțial despăgubirea,  această parte va rambursa în consecință partea care a făcut  plata.

L  263/20                   RO                Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

CAPITOLUL  5

CATEGORII   SPECIFICE DE VICTIME, CLAUZĂ CONTRACTUALĂ DE EXCLUDERE, PRIMA  UNICĂ,  VEHICULE EXPEDIATE DINTR-UN   STAT MEMBRU ÎN  ALTUL

Articolul 12

Categorii specifice de  victime

(1)      Fără  a  aduce atingere celui de-al doilea paragraf de  la articolul 13  alineatul (1), asigurarea menționată la  articolul 3 acoperă  răspunderea  ce  rezultă  ca  urmare  a   utilizării  unui vehicul pentru  vătămarea corporală a  tuturor  pasagerilor, alții decât conducătorul auto.

(2)      Membrii familiei asiguratului, conducătorului  auto  sau oricărei alte persoane a  cărei răspundere civilă este  angajată într-un   accident  și   acoperită   de   asigurarea   prevăzută   la articolul 3 nu sunt excluși, datorită acestei  legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru  vătămările lor corporale.

(3)      Asigurarea prevăzută  la  articolul 3  acoperă  vătămările corporale și pagubele materiale suferite de  pietoni, cicliști și alți utilizatori nemotorizați ai  drumurilor, care, în urma unui accident care a implicat un  autovehicul, au dreptul la o despă­ gubire în conformitate  cu  dreptul civil intern.

Prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile ori  valorii despăgubirii.

Articolul 13

Clauză contractuală de  excludere

(1)      Fiecare stat  membru  adoptă  toate  măsurile   necesare pentru  ca,  în  scopul  aplicării  articolului 3,   orice  dispoziție legală  sau   clauză  contractuală   conținută   într-o   poliță   de asigurare eliberată în conformitate cu  articolul 3  să fie lipsită de efect în ceea ce privește  pretențiile terților victime ale acci­ dentului, dacă aceasta  exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt  utilizate sau conduse de către:

(a) persoane  care  nu  sunt  autorizate  în  mod  explicit   sau implicit;

(b) persoane care nu sunt titularele unui permis care să le  dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;

(c) persoane care nu respectă obligațiile legale de ordin  tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv.

Cu  toate  acestea, dispoziția sau  clauza  prevăzută  la  primul paragraf litera (a) poate  fi invocată împotriva unor  persoane care  s-au  îmbarcat  voluntar  în  vehiculul  care   a   provocat dauna, în  cazul în  care asigurătorul poate  dovedi că acestea știau că vehiculul este furat.


Statele membre au posibilitatea, pentru accidentele survenite pe teritoriul lor, să nu  aplice dispoziția de la primul  paragraf, în cazul și în măsura în care victima poate  obține despăgubirea prejudiciului său de la un organism de  asigurări sociale.

(2)      În cazul unor vehicule furate sau obținute prin  violență, statele   membre   pot    decide   că   organismul    prevăzut   la articolul 10  alineatul (1) va interveni în  locul  asigurătorului, în  condițiile definite la alineatul (1)  din  prezentul articol; în cazul în care vehiculul staționează  de obicei pe teritoriul unui alt stat membru, organismul în  cauză nu poate avea niciun fel de pretenții față de alt  organism din statul membru respectiv.

Statele membre care, în cazul vehiculelor furate sau  obținute prin  violență,  prevăd  intervenția  organismului   menționat  la articolul 10  alineatul (1), pot stabili pentru  pagubele materiale o franșiză de maximum 250 EUR, care să fie suportată de către victimă.

(3)      Statele membre  iau  măsurile  necesare pentru  ca  orice dispoziție legală sau orice clauză contractuală dintr-o  poliță de asigurare, care exclude un pasager de la acoperirea asigurării pe motiv că știa sau ar fi trebuit să știe că șoferul  vehiculului era sub  influența alcoolului sau  a  unui  drog  în  momentul  acci­ dentului, să fie considerată nulă în ceea  ce privește cererile de despăgubire ale acestui pasager.

Articolul 14

Prima unică

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta  că toate  polițele  de  asigurare  obligatorie  de  răspundere   civilă pentru pagubele produse de circulația vehiculelor:

(a) acoperă,  pe  baza  unei  prime  unice  și  pe  toată   durata contractului, întregul teritoriu al Comunității,  inclusiv orice perioadă în care vehiculul rămâne în alte  state membre pe durata contractului; și

(b) garantează, pe  baza  aceleiași prime  unice, în  fiecare  stat membru,   acoperirea  impusă   de   legislația   acestuia   sau acoperirea impusă de legislația statului  membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în  care aceasta din urmă este mai mare.

Articolul 15

Vehicule expediate dintr-un stat membru în  altul

(1)      Prin derogare de la articolul 2 litera (d) a doua liniuță din Directiva 88/357/CEE, atunci  când  un  vehicul este  expediat dintr-un stat membru în altul, statul în care se  situează riscul este considerat statul membru de destinație,  de îndată ce este acceptată livrarea de către cumpărător, pe o perioadă de treizeci de zile, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat în mod oficial în statul membru de destinație.

7.10.2009                RO              Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/21

(2)      În cazul în care vehiculul este implicat într-un accident în perioada menționată la alineatul (1) din acest articol și  nu  este asigurat, organismul prevăzut la articolul 10  alineatul (1) din statul  membru  de destinație este  responsabil cu despăgubirea prevăzută la articolul 9.

CAPITOLUL  6

ATESTARE,  FRANȘIZE, ACȚIUNEA  DIRECTĂ

Articolul 16

Atestarea privind acțiunile de răspundere civilă ale  terților

Statele membre se asigură că asiguratul are dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind acțiunile de răspundere civilă intentate de terți și care implică vehiculul sau vehiculele care fac obiectul contractului de asigurare în cel puțin ultimii cinci ani ai relației contractuale sau privind  absența unor astfel de acțiuni.

Întreprinderea de asigurare sau un organism eventual desemnat de un  stat membru  pentru  furnizarea de servicii  de asigurări obligatorii  sau   pentru   eliberarea  unor    astfel   de   atestări furnizează  această  atestare  asiguratului   în  termen  de  cinci­ sprezece zile de la depunerea cererii.

Articolul 17

Franșize

Întreprinderile de asigurare nu pun franșize în sarcina  părților vătămate în urma unui accident, în ceea ce privește  asigurarea menționată la articolul 3.

Articolul 18

Dreptul de acțiune  directă

Statele membre se asigură că persoanele vătămate în urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 dispun de un drept de acțiune  directă împotriva întreprinderii  de  asigurare care  acoperă  răspunderea civilă a persoanei responsabile.

CAPITOLUL  7

DESPĂGUBIREA  PREJUDICIILOR REZULTATE  ÎN     URMA ORICĂRUI ACCIDENT  CAUZAT DE UN  VEHICUL  ACOPERIT DE ASIGURAREA  MENȚIONATĂ  LA ARTICOLUL 3

Articolul 19

Procedura de despăgubire a  prejudiciului

Statele membre stabilesc procedura menționată la articolul  22 pentru  despăgubirea prejudiciilor rezultate  în  urma   oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3.

În  cazul cererilor de  despăgubire care pot  fi soluționate  de sistemul    birourilor   naționale   de        asigurare,    prevăzut              la articolul 2, statele  membre stabilesc aceeași procedură ca cea menționată la  articolul 22.

În vederea aplicării acestei proceduri, orice trimitere la o  între­ prindere de asigurare este considerată ca fiind o  trimitere la birourile naționale de asigurare.

Articolul 20

Dispoziții    speciale   privind    despăgubirea     persoanelor vătămate în  urma unui  accident  produs  într-un alt  stat membru decât statul lor de reședință

(1)      Articolele 20-26  au  ca obiect stabilirea unor  dispoziții speciale aplicabile persoanelor  vătămate  care   au   dreptul  la despăgubire  pentru  orice  prejudiciu   rezultat  în  urma  unor accidente produse  într-un  stat   membru  diferit de  statul  de reședință al persoanei  vătămate și provocate de circulația unor vehicule asigurate  într-un  stat  membru  și care staționează în mod obișnuit  în  acest stat membru.

Fără  a  aduce atingere legislațiilor țărilor  terțe  în  materie  de răspundere  civilă  și   de   drept   internațional   privat,   aceste dispoziții  se  aplică  în  egală  măsură  persoanelor   vătămate rezidente într-un  stat  membru  și având drept  la  despăgubire pentru  orice prejudiciu rezultat în urma  accidentelor produse într-o țară terță al cărei birou național  de asigurare a aderat la sistemul cărții verzi, în cazul în  care  accidentele în cauză sunt provocate   de   circulația    unor   vehicule  asigurate   și   care staționează în mod  obișnuit într-un stat membru.

(2)      Articolele 21   și  24   nu  se  aplică  decât   accidentelor provocate de circulația unui vehicul:

(a) asigurat la o instituție situată într-un stat membru diferit de statul de reședință al persoanei vătămate; și

(b) care  staționează,  în  mod  obișnuit,  într-un  stat   membru diferit de statul de reședință al persoanei  vătămate.

Articolul 21

Reprezentantul  însărcinat  cu   soluționarea  cererilor   de despăgubire

(1)      Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru  ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din  anexa la Directiva

73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a  transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru  diferit de cel în care au primit autorizația administrativă  un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de  despăgubire.

Acesta are misiunea de a trata și soluționa cererile de  despă­ gubire rezultate în urma unui accident în cazurile  prevăzute la articolul 20 alineatul (1).

Reprezentantul însărcinat cu  soluționarea cererilor de  despă­ gubire are reședința sau este stabilit în statul  membru în care este desemnat.

(2)      Alegerea  reprezentantului   însărcinat   cu    soluționarea cererilor de despăgubire este lăsată la  aprecierea întreprinderii de asigurare.

Statele membre nu pot îngrădi această libertate de  alegere.

L  263/22                   RO              Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

(3)      Reprezentantul  însărcinat  cu  soluționarea  cererilor   de despăgubire poate acționa în contul uneia sau mai multor între­ prinderi de asigurare.

(4)      Reprezentantul  însărcinat  cu  soluționarea  cererilor   de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informațiile necesare în legătură cu soluționarea cererilor de  despăgubire și ia măsurile necesare pentru a negocia  soluționarea cererilor de despăgubire.

Obligația de  a  desemna un  reprezentant  nu  exclude  dreptul persoanei vătămate sau al întreprinderii sale de  asigurare de a iniția  proceduri  directe împotriva  persoanei  care  a  provocat accidentul sau a întreprinderii sale de  asigurare.

(5)      Reprezentantul  însărcinat  cu  soluționarea  cererilor   de despăgubire   dispune   de   competențe   suficiente    pentru   a reprezenta  întreprinderea  de  asigurare  pe   lângă   persoanele vătămate în cazurile prevăzute la  articolul  20  alineatul (1) și pentru a satisface integral  cererile de despăgubire ale acestora.

Acesta trebuie să fie în măsură să analizeze cererea în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de reședință al persoanei vătămate.

(6)      Desemnarea  unui   reprezentant   responsabil  cu   solu­ ționarea   cererilor   de   despăgubire   nu   constituie    în    sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1  litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar  reprezentantul  responsabil cu  solu­ ționarea cererilor de despăgubire nu  este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici o unitate în sensul  Regulamentului (CE)  nr. 44/2001.

Articolul 22

Procedura de despăgubire

Statele membre prevăd obligații însoțite de sancțiuni  financiare eficiente și sistematice corespunzătoare sau de  sancțiuni admi­ nistrative echivalente pentru a se asigura că, în termen de 3 luni începând  cu  data  la  care  persoana   vătămată  și-a  prezentat cererea de despăgubire, fie direct  întreprinderii de asigurare a persoanei care a provocat  accidentul, fie reprezentantului său însărcinat cu  soluționarea cererilor de despăgubire:

(a) întreprinderea de asigurare a persoanei care a provocat acci­ dentul  sau  reprezentantul  său  însărcinat  cu   soluționarea cererilor de despăgubire sunt ținuți să  prezinte o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în  care răspunderea nu este contestată și prejudiciul a fost  cuantificat; sau

(b) întreprinderea de asigurare căreia i-a fost prezentată cererea de despăgubire sau reprezentantul său  însărcinat  cu solu­ ționarea  cererilor de  despăgubire   sunt  ținuți  să  dea  un răspuns justificat la elementele  invocate în cerere, în cazul în care răspunderea a fost respinsă sau nu a fost stabilită în mod clar sau în care  prejudiciul nu a fost pe deplin cuan­ tificat.

Statele membre adoptă dispoziții care să garanteze că, în  cazul în  care oferta nu  a  fost prezentată  în  termen  de  3  luni, se percep  dobânzi  calculate în  funcție de  valoarea  despăgubirii


oferite  de  către  întreprinderea de  asigurare sau  acordate  de către judecător persoanei vătămate.

Articolul 23

Organismele de informare

(1)      Pentru a permite persoanei vătămate să ceară o  despă­ gubire,  fiecare  stat   membru   creează  sau   autorizează   un organism de informare cu misiunea:

(a) de a ține un registru cu datele  următoare:

(i)  numerele  de  înmatriculare  ale  autovehiculelor   care staționează  în  mod  obișnuit  pe  teritoriul  statului în cauză;

(ii)  numerele polițelor de asigurare care acoperă  circulația acestor vehicule pentru  riscurile clasificate  la clasa de asigurare  10  de  la punctul  A din  anexa la Directiva

73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transporta­

torului, precum și, atunci când perioada de valabilitate a poliței a  expirat, data la care acoperirea riscului  prin asigurare ia sfârșit;

(iii) întreprinderile de asigurare care acoperă circulația vehi­

culelor pentru riscurile clasificate la clasa de  asigurare

10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu   excepția   răspunderii   civile  a    transportatorului, precum  și  reprezentanții   însărcinați  cu  soluționarea cererilor de despăgubire desemnați de către aceste între­ prinderi de asigurare în conformitate cu articolul 21 din prezenta directivă  și ale căror denumiri sunt notificate de  către  întreprinderile de  asigurare organismului de informare   în   conformitate   cu   alineatul   (2)    din

prezentul articol;

(iv) lista vehiculelor care beneficiază, în fiecare stat membru, de derogarea de la obligația de a fi  acoperite printr-o asigurare  de   răspundere  civilă   în   conformitate  cu articolul 5 alineatele (1) și (2);

(v) în ceea ce privește vehiculele menționate la punctul (iv):

— denumirea autorității sau organismului desemnat  în conformitate cu  articolul 5  alineatul (1) al  treilea paragraf pentru despăgubirea persoanelor  vătămate, în cazul în care procedura prevăzută  la  articolul 2 alineatul (2) litera (a) nu este  aplicabilă, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (1)  primul paragraf;

— denumirea organismului care acoperă vehiculul  în statul membru în care acest vehicul  staționează în mod obișnuit, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea de la articolul  5 alineatul (2);

(b) sau de a coordona colectarea și difuzarea acestor date;  și

(c) de a ajuta persoanele abilitate să cunoască datele menționate la litera (a) punctele (i)-(v).

7.10.2009                RO           Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/23

Datele menționate la litera (a) punctele (i),  (ii)  și (iii)  trebuie păstrate  pe  o  perioadă  de  șapte  ani  după  ce  înmatricularea vehiculului sau contractul de asigurare a luat  sfârșit.

(2)      Întreprinderile de  asigurare menționate  la  alineatul  (1) litera (a) punctul  (iii) notifică organismelor de  informare ale tuturor   statelor  membre  numele  și  adresa   reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de  despăgubire, pe care l- au  desemnat, în  conformitate cu  articolul 21,  în  fiecare stat membru.

(3)      Statele membre  se  asigură  că  persoana  vătămată   are dreptul, în termen de șapte ani după accident, să  obțină fără întârziere, din partea organismului de  informare  din statul de reședință, din statul membru  în  care vehiculul staționează în mod obișnuit sau din statul  membru în care s-a produs acci­ dentul, datele următoare:

(a) numele și adresa întreprinderii de  asigurare; (b) numărul poliței de asigurare; și

(c) numele și adresa reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire de către întreprinderea de asigurare în statul în care are reședința  persoana vătămată.

Organismele de informare cooperează între  ele.

(4)      Organismul de informare comunică persoanei  vătămate numele  și  adresa  proprietarului, ale   conducătorului  obișnuit sau  ale detentorului  declarat al  vehiculului în  cazul în  care persoana  vătămată  are  un   interes  legitim  să  obțină  aceste informații. În  îndeplinirea  prezentei dispoziții, organismul de informare se adresează  în special:

(a) întreprinderii de asigurare; sau

(b) organismului de înmatriculare a  vehiculelor.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul   5   alineatul  (1)   primul   paragraf,   organismul   de informare comunică persoanei vătămate  numele autorității sau organismului desemnat, în  conformitate cu articolul 5 alineatul (1)  al  treilea  paragraf,   ca  fiind  însărcinat  cu  despăgubirea persoanelor  vătămate,  în  cazul în  care procedura menționată la  articolul 2 litera (a) nu este aplicabilă.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 5  alineatul (2), organismul  de  informare  comunică persoanei  vătămate   denumirea   organismului   care   acoperă vehiculul în țara în care acesta staționează în  mod obișnuit.

(5)      Statele membre se asigură că organismele de  informare furnizează, fără  a  aduce  atingere obligațiilor   lor   în  temeiul alineatelor (1) si (4), informațiile specificate  în aceste alineate oricărei persoane implicate într-un  accident rutier cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3.


(6)      Prelucrarea datelor  cu  caracter  personal  rezultate   din alineatele (1)-(5) trebuie  să  fie efectuată în  conformitate  cu dispozițiile  de  drept  intern  adoptate  în   aplicarea Directivei

95/46/CE.

Articolul 24

Organismele de despăgubire

(1)      Fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de despăgubire însărcinat cu despăgubirea persoanelor vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20  alineatul (1).

Persoanele vătămate  pot  prezenta  o  cerere organismului  de despăgubire din statul membru în care își au reședința:

(a) în cazul în care, în termen de trei luni de la data la  care persoana vătămată a prezentat o cerere de despăgubire între­ prinderii  de  asigurare a  vehiculului   a  cărui  circulație  a provocat accidentul sau  reprezentantului său însărcinat cu soluționarea  cererilor   de  despăgubire,  întreprinderea  de asigurare sau  reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor   de  despăgubire nu  a  dat  un  răspuns  justificat elementelor solicitate în cerere; sau

(b) în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a  desemnat un   reprezentant  însărcinat  cu  soluționarea   cererilor  de despăgubire în  statul  membru  de  reședință  al  persoanei vătămate în conformitate cu  articolul 20  alineatul (1); în acest caz, persoanele  vătămate nu  pot  prezenta  o  cerere organismului  de   despăgubire  dacă  au  prezentat  deja  o cerere de  despăgubire direct întreprinderii de  asigurare a vehiculului a cărui circulație a provocat accidentul și  dacă au primit un răspuns justificat în termen de trei  luni de la data prezentării cererii.

Cu toate acestea, persoanele vătămate nu pot prezenta o  cerere organismului de despăgubire în cazul în care au inițiat o acțiune directă în justiție împotriva întreprinderii de  asigurare.

Organismul de despăgubire intervine în termen  de două  luni începând  cu  data  la  care  persoana  vătămată  i-a   prezentat cererea de despăgubire, dar nu  mai intervine în  cazul în care întreprinderea de asigurare sau reprezentantul  său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire a dat un răspuns justificat la această cerere.

Organismul de despăgubire informează de  îndată:

(a) întreprinderea de asigurare a vehiculului a cărui  circulație a provocat accidentul sau reprezentantul  însărcinat cu solu­ ționarea cererilor de despăgubire;

(b) organismul de despăgubire din statul membru în care  are sediul întreprinderea de asigurare care a încheiat contractul;

L  263/24                   RO              Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

(c) persoana care a provocat accidentul, în cazul în care a  fost identificată,

de  faptul  că  a  primit  o  cerere  de  despăgubire din   partea persoanei vătămate și că va răspunde la aceasta în  termen de două luni de la data prezentării cererii în cauză.

Această dispoziție nu aduce atingere dreptului statelor  membre de a  acorda despăgubirii date de acest organism  un  caracter subsidiar sau  nu  și  de  a  prevedea  soluționarea  cererilor de despăgubire între  acest organism  și  persoana  sau  persoanele care   au   provocat   accidentul   și   celelalte  întreprinderi   de asigurare sau organisme de  asistență socială obligate să indem­ nizeze  persoana   vătămată  pentru  același accident. Cu  toate acestea, statele  membre nu  pot  autoriza organismul să subor­ doneze  plata despăgubirii altor condiții decât celor stabilite în prezenta directivă, mai ales condiției ca persoana vătămată  să arate  prin  orice mijloc că  persoana  responsabilă nu  este  în măsură sau refuză să plătească.

(2)      Organismul de despăgubire care a despăgubit  persoana vătămată în  statul membru  în  care aceasta are  reședința are dreptul să ceară rambursarea sumei plătite  cu  titlu de despă­ gubire de la organismul de despăgubire  din statul membru în care se află sediul întreprinderii de  asigurare care a  încheiat contractul.

Acest  organism  de   despăgubire  se   subrogă  în   drepturile persoanei vătămate, față de persoana care a provocat accidentul sau față de întreprinderea de asigurare a  acesteia, în măsura în care organismul de despăgubire din statul membru de reședință al persoanei vătămate a  despăgubit-o pe aceasta pentru preju­ diciul suferit.

Fiecare stat  membru  este  obligat  să  recunoască   subrogarea stabilită de orice alt stat membru.

(3)      Prezentul articol intră în  vigoare:

(a) după încheierea unui acord între organismele de despăgubire create  sau autorizate de către statele  membre, în ceea ce privește   sarcinile  și   obligațiile    lor   și   modalitățile  de rambursare;

(b) începând cu data fixată de către Comisie după ce  aceasta a constatat,  în  strânsă  legătură cu  statele  membre,  că  s-a încheiat un astfel de acord.

Articolul 25

Despăgubirea

(1)      În cazul în care nu este posibilă identificarea  vehiculului sau  în  cazul în  care în  termen  de  2  luni  care  curge de  la accident este imposibil de identificat întreprinderea de asigurare, persoana vătămată poate prezenta o cerere de despăgubire orga­


nismului  de  despăgubire  din  statul  membru   în  care   este rezidentă. Despăgubirea este vărsată în conformitate cu  dispo­ zițiile articolelor 9 si 10. În acest caz, în condițiile prevăzute la articolul  24  alineatul (2), organismul  de   despăgubire are  o creanță:

(a) asupra fondului de  garantare al statului membru  în  care vehiculul staționează în mod obișnuit, în cazul în care între­ prinderea de asigurare nu poate fi identificată;

(b) asupra fondului de garantare al statului membru în  care  a avut loc accidentul, în cazul unui vehicul  neidentificat;

(c) asupra fondului de garantare al statului membru în  care  a avut loc accidentul, în cazul unui vehicul dintr-o  țară terță.

(2)      Prezentul  articol  se  aplică  accidentelor  provocate   de vehicule din țări terțe acoperite de articolele 7 și 8.

Articolul 26

Organismul central

Statele membre  iau toate  măsurile  corespunzătoare pentru  a facilita punerea, în timp  util, la dispoziția victimelor,  asigură­ torilor acestora sau reprezentanților lor legali a datelor esențiale necesare pentru soluționarea cererilor de  despăgubire.

Aceste date  esențiale sunt,  după  caz, puse  la  dispoziție  sub formă   electronică  într-un   depozit   central   în   fiecare   stat membru  și sunt  accesibile părților  implicate  în  acest caz, la cererea lor expresă.

Articolul 27

Sancțiuni

Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate pentru  aducerea la îndeplinire a prezentei directive, luând orice măsură necesară pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile astfel prevăzute trebuie să fie eficiente,  proporționale și să aibă un efect descurajant. Statele  membre notifică Comisiei orice modi­ ficare a dispozițiilor adoptate în aplicarea prezentului articol, cât mai curând  posibil.

CAPITOLUL  8

DISPOZIȚII  FINALE

Articolul 28

Dispoziții  interne

(1)      Statele  membre  pot,  în  conformitate  cu  tratatul,   să mențină și să pună în vigoare dispoziții mai favorabile  pentru persoana vătămată decât dispozițiile necesare  aducerii  la înde­ plinire a prezentei directive.

7.10.2009                RO               Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/25

(2)      Comisiei îi  sunt  comunicate  de  către  statele  membre textele  principalelor  dispoziții  de  drept   intern   pe  care  le adoptă în domeniul reglementat de prezenta  directivă.

Articolul 29

Abrogare

Directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE, 90/232/CEE, 2000/26/CE  și

2005/14/CE,  astfel  cum  au  fost  modificate prin   directivele menționate  în  anexa  I   partea  A,  se  abrogă,   fără  a  aduce atingere   obligațiilor  statelor   membre   în   ceea  ce   privește

termenele  de  transpunere  în  dreptul  intern  și  de  aplicare  a directivelor menționate în anexa I partea B.

Articolul 30

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la  data publicării în Jurnalul Oficial  al Uniunii Europene.

Articolul 31

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 16 septembrie 2009.

Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta  directivă și  se  citesc în  conformitate  cu  tabelul de corespondență din anexa II.

Pentru  Parlamentul  European

Președintele

J.  BUZEK

Pentru  Consiliu

Președintele

C.  MALMSTRÖM

L  263/26                   RO              Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                       7.10.2009

ANEXA I

PARTEA A

Directivele  abrogate și lista modificărilor  ulterioare

(menționate la articolul  29)

Directiva 72/166/CEE a Consiliului

(JO L  103, 2.5.1972, p. 1)

Directiva 72/430/CEE a Consiliului

(JO L  291, 28.12.1972,  p. 162)

Directiva 84/5/CEE a Consiliului

(JO L  8, 11.1.1984,  p. 17)

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  149, 11.6.2005,  p. 14)

Directiva 84/5/CEE a Consiliului

(JO L  8, 11.1.1984,  p. 17)

Anexa I  punctul IX.F  la Actul de aderare  din  1985 (JO L  302, 15.11.1985,  p. 218)

Directiva 90/232/CEE a Consiliului

(JO L  129, 19.5.1990,  p. 33)

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  149, 11.6.2005,  p. 14)

Directiva 90/232/CEE a Consiliului

(JO L  129, 19.5.1990,  p. 33)

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  149, 11.6.2005,  p. 14)

Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  181, 20.7.2000,  p. 65)

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  149, 11.6.2005,  p. 14)

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a  Consiliului

(JO L  149, 11.6.2005,  p. 14)

Numai articolul 4

Numai articolul 1

Numai articolul 4

Numai articolul 2

Numai articolul 4

Numai articolul 5

PARTEA   B

Termene de transpunere în dreptul intern și de  aplicare

(menționate la articolul  29)

 

DirectivaTermen de transpunereData de aplicare
72/166/CEE 31 decembrie 1973
72/430/CEE 1 ianuarie 1973
84/5/CEE 31 decembrie 1987 31 decembrie 1988
90/232/CEE 31 decembrie 1992
2000/26/CE 19 iulie 2002 19 ianuarie 2003
2005/14/CE 11 iunie 2007

 

7.10.2009                RO               Jurnalul Oficial al Uniunii Europene                                                                        L  263/27

ANEXA II

TABEL DE  CORESPONDENȚĂ

Directiva
72/166/CEE
Directiva
84/5/CEE
Directiva
90/232/CEE
Directiva
2000/26/CE
Prezenta directivă
Articolul 1 punctele

1-3

Articolul 1 punctul 4 prima liniuță

Articolul 1 punctul 4 a doua liniuță

Articolul 1 punctul 4 a treia liniuță

Articolul 1 punctul 4 a patra liniuță

Articolul 1 punctul 5

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)
partea introductivă

Articolul 2 alineatul (2)
prima liniuță

Articolul 2 alineatul (2)
a doua liniuță

Articolul 2 alineatul (2)
a treia liniuță

Articolul 3 alineatul (1)
prima teză

Articolul 3 alineatul (1)
a doua teză

Articolul 3 alineatul (2)
partea introductivă

Articolul 3 alineatul (2)
prima liniuță

Articolul 3 alineatul (2)
a doua liniuță

Articolul 4 partea introductivă

Articolul 4 litera (a)
primul paragraf

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf prima teză

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a doua teză

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a treia teză

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a patra teză

Articolul 4, litera (b)
primul paragraf

Articolul 4 litera (b) al doilea
paragraf prima teză

Articolul 4 litera (b), al doilea
paragraf a doua teză

Articolul 4 litera (b) al treilea
paragraf prima teză

Articolul 4 litera (b) al treilea
paragraf a doua teză

Articolul 5 partea introductivă

Articolul 5 prima liniuță

Articolul 5 a doua liniuță

Articolul 5 partea finală

Articolul 6

Articolul 7 alineatul (1)

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 7 alineatul (3)

Articolul 8
- - - Articolul 1 punctele

1-3

Articolul 1 punctul 4 litera (a)

Articolul 1 punctul 4 litera (b)

Articolul 1 punctul 4 litera (c)

Articolul 1 punctul 4 litera (d)

Articolul 1 punctul 5

Articolul 4

Articolul 2 partea introductivă

Articolul 2 litera (a)

Articolul 2 litera (b)

Articolul 2 litera (c)

Articolul 3 primul paragraf

Articolul 3 al doilea paragraf

Articolul 3 al treilea paragraf partea intro­ ductivă

Articolul 3 al treilea paragraf litera (a)

Articolul 3 al treilea paragraf litera (b)

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf

Articolul 5 alineatul (1)
al doilea paragraf

Articolul 5 alineatul (1)
al treilea paragraf

Articolul 5 alineatul (1)
al patrulea paragraf

Articolul 5 alineatul (1)
al cincilea paragraf

Articolul 5 alineatul (2)
primul paragraf

Articolul 5 alineatul (2)
al doilea paragraf

Articolul 5 alineatul (2)
al treilea paragraf

Articolul 5, alineatul
(2) al patrulea paragraf

Articolul 5 alineatul (2)
al cincilea paragraf

Articolul 6 primul paragraf partea intro­ ductivă

Articolul 6 primul paragraf litera (a)

Articolul 6 primul paragraf litera (b)

Articolul 6 al doilea paragraf

Articolul 7

Articolul 8 alineatul (1)
primul paragraf

Articolul 8 alineatul (1)
al doilea paragraf

Articolul 8 alineatul (2)

  Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (4)

Articolul 1 alineatul (5)

Articolul 1 alineatul (6)

Articolul 1 alineatul (7)

Articolul 2 alineatul (1) primul
paragraf partea introductivă

Articolul 2 alineatul (1) prima liniuță

Articolul 2 alineatul (1) a doua liniuță

Articolul 2 alineatul (1) a treia liniuță

Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf partea finală

Articolul 2 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 6
    Articolul 3 al patrulea paragraf

Articolul 9 alineatul (1)

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 10 alineatul (1)

Articolul 10 alineatul (2)

Articolul 10 alineatul (3)

Articolul 10 alineatul (4)

Articolul 13 alineatul (1)
primul paragraf partea introductivă

Articolul 13 alineatul (1)
primul paragraf litera (a)

Articolul 13 alineatul (1)
primul paragraf litera (b)

Articolul 13 alineatul (1)
primul paragraf litera (c)

Articolul 13 alineatul (1)
primul paragraf partea finală

Articolul 13 alineatul (1) 
al doilea și al treilea paragraf

Articolul 13 alineatul (2)

Articolul 12 alineatul (2)



Articolul 1 primul paragraf

Articolul 1 al doilea paragraf

Articolul 1 al treilea paragraf

Articolul 1 a prima teză

Articolul 1 a a doua teză

Articolul 2 partea introductivă

Articolul 2 prima liniuță

Articolul 2 a doua liniuță

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 4 a

Articolul 4 b prima teză

Articolul 4 b a doua teză

Articolul 4 c 

Articolul 4 d


Articolul 12 alineatul (1)

Articolul 13 alineatul (3)



Articolul 12 alineatul
(3) primul paragraf

Articolul 12 alineatul
(3) al doilea paragraf

Articolul 14 partea introductivă

Articolul 14 litera (a) 

Articolul 14 litera (b)



Articolul 11

Articolul 15

Articolul 16 primul paragraf

Articolul 16 al doilea paragraf

Articolul 17

Articolul 18
Articolul 4 e primul paragraf

Articolul 4e al doilea
paragraf prima teză

Articolul 4e al doilea
paragraf a doua teză

Articolul 5 alineatul (1)

Articolul 5 alineatul (2)

Articolul 6
Articolul 3 Articolul 19 primul paragraf

Articolul 19 al doilea paragraf

Articolul 19 al treilea paragraf

Articolul 23 alineatul (5)



Articolul 4 alineatul
(1) a treia teză

Articolul 4 alineatul
(2) prima teză

Articolul 4 alineatul
(2) a doua teză

Articolul 4 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul
(4) prima teză

Articolul 4 alineatul
(4) a doua teză

Articolul 4 alineatul
(5) prima teză

Articolul 4 alineatul
(5) a doua teză

Articolul 4 alineatul (6)

Articolul 4 alineatul (7)

Articolul 4 alineatul (8)

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 1

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 2

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 3

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 4

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 5 partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 5 subpunctul (i)

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 5 subpunctul (ii)

Articolul 5 alineatul
(1) al doilea paragraf

Articolul 5 alineatele
(2), (3) și (4)

Articolul 5 alineatul (5)

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul
(2) primul paragraf
Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 2 partea introductivă

Articolul 2 litera (a)

Articolul 2 litera (b)

Articolul 2 literele
(c), (d) și (e)

Articolul 4 alineatul
(1) prima teză

Articolul 4 alineatul
(1) a doua teză

Articolul 4 alineatul
(1) a treia teză

Articolul 4 alineatul
(2) prima teză

Articolul 4 alineatul
(2) a doua teză

Articolul 4 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul
(4) prima teză

Articolul 4 alineatul
(4) a doua teză

Articolul 4 alineatul
(5) prima teză

Articolul 4 alineatul (5)
a doua teză

Articolul 4 alineatul (6)

Articolul 4 alineatul (7)

Articolul 4 alineatul (8)

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 1

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 2

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 3

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul 4

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a)
punctul 5 partea introductivă

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a)
punctul 5 subpunctul (i)

Articolul 5 alineatul (1)
primul paragraf litera (a)
punctul 5 subpunctul (ii)

Articolul 5 alineatul
(1) al doilea paragraf

Articolul 5 alineatele
(2), (3) și (4)

Articolul 5 alineatul (5)

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul
(2) primul paragraf
Articolul 20 alineatul (1)

Articolul 20 alineatul (2)

Articolul 25 alineatul (2)



Articolul 1 punctul 6

Articolul 1 punctul 7



Articolul 21 alineatul
(1) primul paragraf

Articolul 21 alineatul
(1) al doilea paragraf

Articolul 21 alineatul
(1) al treilea paragraf

Articolul 21 alineatul
(2) primul paragraf

Articolul 21 alineatul
(2) al doilea paragraf

Articolul 21 alineatul (3)

Articolul 21 alineatul
(4) primul paragraf

Articolul 21 alineatul
(4) al doilea paragraf

Articolul 21 alineatul
(5) primul paragraf

Articolul 21 alineatul
(5) al doilea paragraf

Articolul 22



Articolul 21 alineatul (6)

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf partea introductivă

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) partea intro­ ductivă

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (i)

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (ii)

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (iii)

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (iv)

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (v) partea introductivă

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (v) prima liniuță

Articolul 23 alineatul (1)
primul paragraf litera (a) punctul (v) a doua liniuță

Articolul 23 alineatul
(1) al doilea paragraf

Articolul 23 alineatele
(2), (3) și (4)

Articolul 23 alineatul (6)

Articolul 24 alineatul (1)

Articolul 24 alineatul
(2) primul paragraf
Articolul 6 alineatul (2) 
al doilea paragraf prima teză

Articolul 6 alineatul (2) 
al doilea paragraf a doua teză

Articolul 6 alineatul
(3) primul paragraf

Articolul 6 alineatul
(3) al doilea paragraf

Articolul 6a

Articolul 7 partea introductivă

Articolul 7 litera (a) 

Articolul 7 litera (b) 

Articolul 7 litera(c)

Articolul 8

Articolul 9

Articolul 10 alineatele (1)-(3)

Articolul 10 alineatul (4)

Articolul 10 alineatul (5)

Articolul 11

Articolul 12
Articolul 24 alineatul
(2) al doilea paragraf

Articolul 24 alineatul
(2) al treilea paragraf

Articolul 24 alineatul (3)



Articolul 26

Articolul 25 alineatul
(1) partea introductivă

Articolul 25 alineatul
(1) litera (a)

Articolul 25 alineatul
(1) litera (b)

Articolul 25 alineatul
(1) litera (c)







Articolul 28 alineatul (1)

Articolul 28 alineatul (2)

Articolul 29

Articolul 30

Articolul 27
Articolul 9 Articolul 7 Articolul 7 Articolul 13 Articolul 31

Anexa I Anexa II